
„Nicio lege” care „dăunează creștinismului” nu va trece în Knesset | AO NEWS
Premierul israelian Benjamin Netanyahu a răspuns miercuri unui val de îngrijorări venit din partea creștinilor evanghelici din SUA și a credincioșilor creștini din Israel, legat de un proiect de lege introdus de doi ultra-ortodocși ai Knesset-ului israelian care ar face ca orice acțiune de evanghelizare să devină infracțiune și să fie pedepsită cu până la doi ani de închisoare.
„Nu vom promova nicio lege împotriva comunității creștine”, a spus Netanyahu. Anunțul premierului a atenuat temerile că proiectul de lege, va deveni lege. Netanyahu a adaugat că acest efort ar încălca probabil Declarația de Independență a Israelului.
Legea propusă de doi parlamentari de la Partidul Iudaismului Unit al Torei trebuia dezbătută miercuri, dar era prea neclară. Orice prozelitism era incriminat, iar definițiile pentru favorizarea unei anumite religii erau vagi.
Expertul juridic israelian David Benjamin a declarat pentru CBN News că oricine ar fi făcut vreo afirmație religioasă ar fi putut să fie acuzat de prozelitism.
Știre prezentată în cadrul emisiunii „AO NEWS” din 24 martie 2023.
Urmărește acum cele mai noi știri și reportaje din perspectivă creștină accesând pagina noastră de facebook: @StirileAlfaOmega! https://facebook.com/StirileAlfaOmega Click pentru alte știri și reportaje din perspectivă creștină: https://alfaomega.tv/stiri