Iudeea și Samaria biblică încurajează Washingtonul să rămână pe direcția trasată de Trump

Scris în . Publicat în Mapamond Creștin.

În timp ce administrația Biden își conturează planurile, e posibil ca Israelul să vadă mai multe schimbări de când Trump nu mai este președinte. Israelienii din Iudeea și Samaria sunt îngrijorați cel mai mult de implicațiile acestui fapt pentru ținutul biblic. Corespondentul CBN în Orientul Mijlociu, Julie Stahl, ne explică motivul.

Aici este crama Psagot, aflată la 15 km nord de Ierusalim. Evreii și vinul merg mână în mână. „Pentru noi, vinul este sfânt, avem chiar o binecuvântare specială pentru vin. Dacă nu este vin la un eveniment din viața evreilor, acela nu este eveniment.”

În 2003, Yaakov și Naama Berg au înființat această cultură de viță de vie bazată pe tradiția antică. Recent, s-au mutat aici. „La intrare am ales să punem o mică expoziție, unde puteți vedea vase antice, vechi de 3 000 de ani. În acele zile industria vinului funcționa bine, iar vinul produs aici se livra către Roma, în Europa și la Ierusalim. Crama se află în Shaar Binyamin, adică Porțile lui Beniamin, din Iudeea și Samaria.” Unii mai spun că poporul evreu nu aparține de acest teritoriu, însă în Biblie, Ionatan, fiul împăratului Saul, a dus o mare luptă contra filistenilor în valea din spatele meu.

Administrația Trump a recunoscut legătura evreiască cu acest teritoriu, iar în urmă cu peste un an, Mike Pompeo, fostul secretar de stat, a declarat că acele comunități evreiești din Iudeea și Samaria nu mai sunt socotite ilegale. „Când împărtășești o credință comună, este ceva foarte puternic. și prin credință poți schimba lumea.”

„Cred că președintele Trump și secretarul de stat Mike Pompeo au schimbat istoria.”

Alte acțiuni fără precedent mai cuprind recunoașterea Ierusalimului drept capitala Israelului și mutarea ambasadei SUA acolo, acțiuni ce au mâniat palestinienii, care au tăiat legăturile cu SUA. Președintele Biden a restaurat acele relații, la fel și finanțarea necondiționată către refugiații palestinieni. El mai plănuiește să revină la vechea formulă a procesului de pace.

Dacă cineva vrea să dezvolte această zonă, să rezolve problema, calea nu este separarea dintre arabi și evrei prin divizarea teritoriului și ridicarea granițelor. Modul potrivit este așa cum a făcut președintele Trump.

El a propus să investim în această zonă, să o dezvoltăm. Yisrael Gantz, șeful Consiliului Regional Benjamin, spune că Israelul trebuie să rămână puterea suverană aici. Dumnezeu nu ne-a adus aici pentru a da apoi pământul sfânt altcuiva. Berg spunea că Trump a transformat moralitatea în realitate. Președintele Trump a fost primul președinte care a spus acest adevăr simplu, că noi, poporul evreu, am revenit în patria noastră după 2 000 de ani, patrie la care am visat, pentru care ne-am rugat. Împreună cu acea moralitate a mers și simțul de afacerist al lui Trump. El spunea: Astăzi este ziua perfectă, mâine va fi mai rău și toată lumea a dorit să semneze acordul în acea zi. Nimeni nu poate nega rezultatele. Vinăria lui Berg produce anual 750 000 de sticle de vin, exportând 70% în peste 20 de națiuni.

Curând, datorită Acordurilor Avraam, vor mai exporta către o țară, și anume Emiratele Arabe. Vinul este mai mult decât o băutură, este o cultură, ceva foarte adânc. Cred că putem avea un mare succes în relația noastră cu EAU. Acordurile au deschis calea ca Israelul să poată face afaceri cu mai multe națiuni arabe. Este o schimbare reală. În loc să se vorbească despre predarea și împărțirea acestui pământ sfânt, ceea ce ar însemna granițe, războaie și spitale, vorbim despre ceea ce avem în comun. În ciuda disputei asupra teritoriului Iudeii și Samariei și a faptului că cei mai mulți musulmani nu beau alcool, EAU plănuiește să importe vin israelian. Peste două treimi din populația arabă a EAU este din alte țări.

Gantz mai crede că Acordurile Avraam vor aduce o viață mai bună pentru evrei și arabi deopotrivă. Acum Acordurile Avraam vorbesc despre prosperitate. Oricine își dorește să ajute oamenii de aici ar trebui să investească în această zonă. Gantz spune că lumea are ochii ațintiți aici fiindcă aici este inima lumii. El și Berg speră că Biden va vedea că schimbările recente funcționează și că le va continua.

Știre prezentată în cadrul emisiunii „Jerusalem DateLine” 364, difuzată la Alfa Omega TV în februarie 2020. Click pentru alte știri și reportaje creștine: https://alfaomega.tv/stiri

Urmărește acum cele mai noi știri și reportaje creștine accesând pe pagina noastră de facebook: @StirileAlfaOmega! https://facebook.com/StirileAlfaOmega

387 accesări

Alfa Omega TVSusține producția de știri creștine

Prin platforma pe care o avem prin Alfa Omega TV, vă prezentăm evenimente și știri internaționale sau din România din perspectivă creștină, ajutându-vă să înțelegeți mai bine vremurile în care trăim. Însă toate acestea costă. Dacă doriți să vedeți mai multe articole de acest fel, ajutați-ne financiar să continuăm.

sidebar tvlive
sidebar facebook
sidebar revista
App mobila

Alte informații

Canalul Alfa Omega TV poate fi receptionat gratuit via satelit: Eutelsat E16A, 16 grade Est, Frecventa – 12.717 Mhz, Polarizare Orizontală, Symbol rate - 7500 ks/s, FEC - 3/4, Codare - MPEG-4. Alfa Omega TV Production detine 2 licente de emisie TV pe satelit: canalele Alfa Omega TV si Alfa Omega TV International. SC Alfa Omega TV Production SRL, Str Aurel Pop nr. 8, Timisoara. Reprezentant legal si asociat unic: Petan Tudor. Conducerea societatii: Petan Tudor: director general, coodonator programe; Petan Mirela: director executiv; Mocofan Muguras: director tehnic/dezvoltare.  Cod de conduita profesionala

Aplicația mobilă AO

badge google play badge appstore

 Alfa Omega TV - E-mail: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea. | Tel.:+40 256 284913 | Fax:+40 256 284912

Alfaomega.tv folosește cookies. Info și setări: Politica Cookies. Politica confidențialitate.