Donează     Rugăciune       TV LIVE                 

Dana Nălbaru: „Am adoptat o fetiţă după ce am cerut lista copiilor pe care nu-i vrea nimeni“

Dana Nălbaru și Dragoș Bucur formează un cuplu de peste 12 ani și au împreună trei copii, doi biologici: o fată Sofia și un băiețel Kadri (4 ani), dar și o fetiță înfiată, pe nume Roxana (6 ani). De când s-a retras din lumina reflectoarelor, Dana şi-a dedicat aproape tot timpul creşterii copiilor şi spune că nu are de gând să mai revină pe scenă.

„Am ales să adoptăm un copil pentru că aceasta a fost o dorinţă veche, dinainte de a-l avea pe Kadri. Ne-am dorit să facem un real bine. Am simţit nevoia să salvez viaţa cuiva, oricât de lipsit de modestie sună lucrul ăsta. Înainte de a o alege pe Roxana, am accesat lista copiilor greu adoptabili, lista copiilor pe care nu-i vrea nimeni. Am văzut-o şi în patru luni ne-am cunoscut. La câteva săptămâni după ce ne-am văzut a venit la noi şi a rămas.” a declarat Dana. 

„În timpul procesului de adopție, sunt întâlniri de grup, din 12 familii, 11 nu voiau să audă de un copil de etnie romă, au scris pe hârtie nu vrem copil de etnie romă. (…)Cei care spun că e complicat sunt cei care au niște cerințe greu de îndeplinit, ei vin și scriu pe foaie: vreau un copil blond, cu ochi albaștri, de sex feminin, între 6 luni și un an și două luni, nascut în zodia Leu, din tată intelectual, mamă studentă, nascut în Muntenia. Evident ca e greu așa”, a detaliat Dragoș Bucur în cadrul unei emisiuni pentru Digi24.

„Am încredere că împreună cu Dragoş o să reuşim să o pregătim pentru viaţă. Ea a făcut nişte progrese extraordinare. Are 6 ani, a trecut prin nişte lucruri foarte grele. O admir pentru cum este şi pentru tăria pe care o are. Acum merge la şcoală, şi-a făcut prieteni, e pe un drum extraordinar de bun. Chiar suntem mândri de ea. Din interacțiunea cu Roxana am învățat, în primul rând, că dragostea trebuie să fie necondiționată” a mai declarat Dana. 

Surse: adevarul.ro, viva.ro

Etichete: adoptie

Alfa Omega TVSusține publicarea materialelor creștine

Dacă v-a plăcut acest articol și doriți să citiți mai multe articole de acest gen, dați click aici pentru a afla despre modalitățile prin care ne puteți ajuta. Dorim să ajungem la cât mai mulți oameni cu mesajul Evangheliei, dar nu putem face aceasta fără ajutorul vostru! Ajutați-ne financiar să continuăm!

Instalează aplicația mobilă Alfa Omega TV

badge google play badge appstore

 

Alte informatii

Canalul Alfa Omega TV poate fi receptionat gratuit via satelit: Eutelsat E16A, 16 grade Est, Frecventa – 12.717 Mhz, Polarizare Orizontală, Symbol rate - 7500 ks/s, FEC - 3/4, Codare - MPEG-4. Alfa Omega TV Production detine 2 licente de emisie TV pe satelit: canalele Alfa Omega TV si Alfa Omega TV International. SC Alfa Omega TV Production SRL, Str Aurel Pop nr. 8, Timisoara. Reprezentant legal si asociat unic: Petan Tudor. Conducerea societatii: Petan Tudor: director general, coodonator programe; Petan Mirela: director executiv; Mocofan Muguras: director tehnic/dezvoltare.  Cod de conduita profesionala

x

Abonează-te la revista gratuită, la newsletterul nostru email sau la punctele de rugăciune lunare, durează doar câteva secunde.  Abonare

Rugaciune Ai o problemă și ai nevoie de ajutor în rugăciune? Suntem aici pentru tine, te putem sprijini, ne rugăm împreună cu tine! Scrie-ne!

Alfaomega.tv folosește cookies. Info și setări: Politica Cookies. Politica confidențialitate.