Manualul bunătății - seminar 24 - Iosif Țon

Adaugat la :  19.08.2021

În acest seminar, Iosif Țon face o recapitulare, dar și introduce concepte noi în ce privește bunătatea și devenirea omului după chipul lui Dumnezeu. El alege să vorbească foarte mult în acest seminar despre importanța stăpânirii.

Omul trebuia să fie stăpân pe pământ, cu condiția ca acesta să asculte de Superiorul lui. Ideea lui Dumnezeu a fost de a da libertate omului în a alege de cine să asculte. Decizând de cine va asculta, ori v-a rămâne sub autoritatea lui Dumnezeu, ori ascultând de Diavol, va intra sub stăpânirea lui. În Geneza, când omul l-a ascultat pe Diavol, acesta i-a cedat lui stăpânirea peste pământ. Prin urmare, Diavolul a devenit stăpânitorul lumii acesteia. Când Isus a murit pe cruce, acolo s-au rezolvat foarte multe probleme, nu a fost numai ispășirea păcatelor noastre. Unul din lucrurile mari care s-a întâmplat a fost că Isus a anulat dreptul Diavolului de a fi stăpân și de atunci, cei care vor să rămână sub Diavol pot rămâne, dar acesta nu mai are dreptul legal asupra lor. A fi sub stăpânirea lui Dumnezeu, înseamnă să se facă în tine voia lui Dumnezeu.

---

Întreaga Biblie este o istorie a căutării bunătății lui Dumnezeu, care să vindece boala fundamentală a omenirii, răutatea. Este fascinant să vezi cum ideea aceasta este firul roșu care străbate întreaga Scriptură. Manualul Bunătății este un seminar despre bunătate, în care dr. prof. Iosif Țon explică ce înseamnă să fii un om bun și cum poți manifesta bunătatea lui Dumnezeu pe pământ. Când cunoști bunătatea lui Dumnezeu, aceasta te captivează, te cucerește și te transformă!

sidebar tvlive
sidebar revista
facebook alfa omega tv
App mobila

Aplicația mobilă

Descarcă aplicația mobilă „Alfa Omega TV” și fii la curent cu știri, recomandări și noutăți!

badge google play badge appstore

Alte informații

Canalul Alfa Omega TV poate fi recepționat gratuit via satelit: Eutelsat E16A, 16 grade Est, Frecventa – 12.717 Mhz, Polarizare Orizontală, Symbol rate - 7500 ks/s, FEC - 3/4, Codare - MPEG-4.
Alfa Omega TV Production deține 2 licențe de emisie TV pe satelit: canalele Alfa Omega TV și Alfa Omega TV Internațional. Alfa Omega TV editeaza, la fiecare doua luni, revista: "Alfa Omega TV Magazin".
SC Alfa Omega TV Production SRL, Str Aurel Pop nr. 8, Timisoara. Reprezentant legal și asociat unic: Pețan Tudor. Conducerea societății: Pețan Tudor: director general, coodonator programe; Pețan Mirela: director executiv; Mocofan Muguraș: director tehnic/dezvoltare.
Cod de conduită profesională

Organismul de reglementare sau de supraveghere competent este Consiliul National al Audiovizualului (CNA), cu sediul in Bd. Libertatii nr.14, sector 5, Bucuresti, tel: 40 (0)21 305 5350, email: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.

 Alfa Omega TV - E-mail: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea. | Tel.:+40 256 284913 | Fax:+40 256 284912

Alfaomega.tv folosește cookies. Info și setări: Politica Cookies. Politica confidențialitate.