Cele șapte sfere ale societății și influența creștinilor în acestea - Lucian Oniga

De ce Biserica din România nu reușește să pătrundă cu Evanghelia în toate aceste sfere - guvernare, educație, media, arte și divertisment, religie, familie și afaceri-profesie? De ce nu reușesc creștinii să transforme cultura română cu Evanghelia lui Hristos? Națiunea română se declară creștină, în proporție de peste 90%, dar încă vedem în România corupție, avorturi și alte aspecte negative. Problema este la noi, cei care pretindem că suntem credincioși, creștini, indiferent de confesiune și anume că nu respectăm ceea ce predicăm. Am găsit că sunt cel puțin șase obstacole care ne opresc să pătrundem cu Evanghelia în toate sferele societății, transformând societatea prin puterea Cuvântului lui Dumnezeu.

1. Neintegrarea multor credincioși în Trupul lui Hristos

E una să te declari credincios și alta e să fii născut din nou. Din păcate, se vede și în bisericile neoprotestante că se pune accent pe nașterea din nou și pe botezul la maturitate dar, cu toate acestea, vedem cum unii credincioși care sunt botezați, nu sunt și convertiți, nu sunt și născuți din nou. E trist să spun lucrul acesta, dar vedem cum copii de-ai credincioșilor își asumă cultura neoprotestantă, dar nu înțeleg nașterea din nou, nu au avut o întălnire personală cu Hristos.

Acest lucru se cunoaște din faptul că atunci când un om este născut din nou, el răspândește Evanghelia oriunde s-ar afla, indiferent că este la școală, la spital, în Parlament. Oriunde s-ar afla, el devine molipsitor. Primește o viață din Duhul Sfânt, care nu îl lasă să tacă. Imediat începe să spună și altora despre bogăția pe care a găsit-o în Hristos și despre viața cea nouă în El. Când vezi că nu se întâmplă acest lucru în viața unui om care se botează, apar îndoieli în ce privește nașterea lui din nou. E un obstacol faptul că unii nu sunt integrați în Împărăția lui Dumnezeu prin nașterea din nou.

2. O escatologie dezechilibrată

Toți suntem de acord că trăim la finalul zilelor din urmă. Ne bucurăm și parcă abia așteptăm acea scenă când Hristos va reveni să își răpească acasă Mireasa. Dar nu toţi reacționează la fel. Când ne gândim la Împărăția viitoare, unii nu își doresc ca aceasta să vină, deoarece nu se consideră pregătiți. Și nu își doresc din acest motiv ca Hristos să vină, apucându-i groaza. Alții așteaptă cu bucurie revenirea lui Isus, dar ei doar așteaptă, nu mai fac nimic.

Puțini sunt acei credincioși care așteaptă, dar și grăbesc venirea Domnului. În această așteptare, ei anticipează și grăbesc venirea Lui prin răspândirea Evangheliei și printr-o viață trăită în curăție. Puțini sunt aceia și problema este că nu predicăm o Evanghelie echilibrată.

Ne axăm pe Împărăția care trebuie să vină, cea viitoare, dar uităm că deja trăim în Împărăția lui Dumnezeu. Isus a zis în momentul în care El a venit pe pământ că motivul Lui a fost instaurarea unei noi Împărății. Împărăția Cerurilor este aproape, Împărăția Cerurilor s-a apropiat de voi, Împărăția Cerurilor este în voi. Acestea sunt cuvintele lui Isus. Chiar dacă nu e cea deplină, noi trăim deja în Împărăția lui Dumnezeu și trebuie să trăim activ, s-o lărgim, până va veni Hristos cu cea viitoare.

Dar până când nu ne însușim ideea de a trăi astăzi în Împărăția lui Dumnezeu, nu ne simțim responsabili, lăsând în seama lui Dumnezeu rezolvarea problemelor lumii pentru atunci când va reveni El. Dar când înțelegem că este rolul nostru de a răspândi Evanghelia și de a lărgi Împărăția actuală în așteptarea celei viitoare, atunci trăim onești și ne implicăm activ în sferele societății.

3. Accentul pus de biserici pe interior

Biserica de azi e una din cele mai autiste instituții. Trăim atât de dezlipiți de cotidian, încât uneori am impresia că nu mai suntem buni pe pământ. Ne pregătim doar pentru Cer și trăim cu capul în nori, fiindcă ne orientăm doar pe noi înșine, trăim într-un mod egoist. Ne concentrăm pe liturghiile trecutului, pe conservarea valorilor trecutului, pe forme trecute, dar suntem total anacronici cu timpul în care trăim.

Apoi vedem cum alții sunt ocupați de legi. Aceștia și-ar dori să impună uniforme enoriașilor și tot felul de alte legi. Ei ajung, din păcate, în categoria de oameni pe care Isus îi apostrofa - cazul fariseilor de atunci e valabil și acum. Ei doar vorbesc despre legi pe care nu le respectă nici ei.

Cred că acest lucru trebuie să se schimbe. Pe de altă parte, din păcate, vedem oameni care nu se consideră pregătiți să iasă în afară. Aceștia spun că trebuie să se ocupe de programele bisericilor lor, pe lucrurile din biserică, pe copii sau tineri (pentru a nu-i pierde), se focalizează pe proiecte de construcție, schimbat parchetul, sistemul de sunet - adică pe lucruri de interior. Dar atunci când te axezi numai pe acestea, lumea din jurul tău piere sub ochii tăi.

4. O mentalitate defetistă (sceptică, neîncrezătoare)

Unii predicatori răspândesc o Evanghelie a descurajării. Aceștia induc îndoială, pesimism și necredință în frați. Ei spun că vremurile din urmă sunt rele, meditează pe latura aceasta atât de sumbră a lumii în care trăim, încât oamenii ce îi aud merg acasă depresivi. Aceștia mai vin cu întrebarea retorică scoasă din context: „Când va veni Fiul Omului, oare va găsi credință pe pământ?”

Cei mai mulți cred că răspunsul la această întrebare este „nu” sau „puțină”. Dar această părere este în contradicție cu Scriptura. Dacă vorbim de Hristos care va veni să răpească o Biserică, înseamnă că va fi credință, va fi o Biserică înflăcărată! În acel context, Luca 18, era o femeie căruia nu i se făcuse dreptate, iar acea femeie stăruie în fața acelui judecător nedrept ca acesta să-i facă dreptate. Nu e vorba de o întrebare descurajatoare, retorică, vis-a-vis de Biserică, cum că nu va exista credință sau că aceasta va fi foarte mică, slabă. Dimpotrivă, contextul pune un accent pe stăruința în rugăciune.

Mai sunt alte pasaje, în Matei 24, Daniel 2, Marcu 4, Luca 10:19 care arată o Împărăție care crește, o Biserică ce se dezvoltă, nu care stă sau scade până la dispariție. Vedem astăzi exemple concrete. În țările în care Statul Islamic decapitează creștinii înflorește Biserica. Întotdeauna sângele martirilor a fost sămânța Bisericii, de aceea, ea este predestinată victoriei. Nu aș vrea să fiu unul din acei predicatori care predică necredința, pesimismul și o Biserică ce scade, ci, dimpotrivă, cred că va fi o Biserică ce crește, în ciuda opoziției. Eu cred că Dumnezeu își ridică Biserica aceasta în România chiar acum.

5. Zidurile confesionale

E o derivație a privirii spre interior și a mentalităților defetiste, atunci când nu ai îndrăzneală. Acum atât de mult ne apărăm, până am ajuns la a construi ziduri. Chiar dacă alții lucrează la fel ca noi, noi îi privim ca pe dușmani.

E suficient să te uiți puțin în istoria Bisericii. La început nu au fost confesiuni, ci o mișcare cristică. După aceea au început doctrinele, pe care trebuia cineva să le apere. Apoi, s-au apucat să construiască un monument în jurul lor: o confesiune religioasă. Când Dumnezeu venea cu o nouă revelație, acea mișcare era văzută ca dușmănoasă sau în dușmănie cu Biblia.

Astfel s-a construit un proces foarte distructiv. Biserica Catolică a ajuns să persecute Biserica Protestantă (Luterană) din cauza Reformei. Apoi Biserica Luterană a persecutat anabaptiștii pentru că botezau oamenii mari. Baptiștii au ajuns să persecute penticostalii, pentru că aceștia vorbeau în alte limbi. Acum, penticostalii persecută carismaticii pentru că nu sunt cult. Ne-am ridicat ziduri confesionale la care ținem mai mult decât la Dumnezeu, din păcate.

Biblia avertizează foarte clar în Galateni capitolul 5:14, 15, unde zice că „toată Legea se cuprinde într-o singură poruncă: să iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți. Dar, dacă vă mușcați și vă mâncați unii pe alții, luați seama că nu fiți nimiciți unii de alții”. Păcat că găsim astăzi creștini canibali, care mușcă și se mănâncă unii pe alții, din cauza acestor ziduri confesionale. În Ioan 13:35, spune că „prin aceasta vor cunoaște toți că sunteți ucenicii Mei, dacă veți avea dragoste unii pentru alții”.

Biserica, din păcate, uneori eșuează în a demonstra iubirea lui Hristos, pe care o predică cu emfază, dar nu o practică. Dacă am învăța să dăm zidurile la o parte, nu pentru a ne contopi unii cu alții și a deveni o apă și un pământ, ci a dezvolta dialoguri ecumenice, convenind asupra principiilor creștine comune și dezvoltând căi de colaborare și comunicare, cred că am fi mult mai eficienți în răspândirea Evangheliei în toate sferele societății.

6. Lipsa viziunii

Când nu ai viziune pentru biserica ta, atunci te stingi. Osea 4:6 spune că „poporul Meu piere din lipsă de cunoștință”, atunci când nu este o cunoștință a Legii lui Dumnezeu, a principiilor Scripturii. Atunci când nu ai o imagine, o descoperire dumnezeiască (Proverbe 29:18), când nu știi ce vrea Dumnezeu pentru Biserică sau viața ta, atunci n-ai frâu, n-ai frâne, n-ai direcție. Când nu ai imaginea aceasta a unei biserici triumfătoare, ce pătrunde cu îndrăzneală, prin puterea Duhului Sfânt, în toate sferele societății, te pierzi, și ai tendința să te ascunzi, pentru că te vezi deja un învins.

Dacă ai imaginea biblică a unei biserici care, prin puterea Duhului Sfânt, penetrează societatea românească cu Evanghelia lui Hristos, transformând cultura prin puterea Evangheliei, automat începi să te trezești, să învii, să te rogi, să vezi unde este locul tău în acest proces de cucerire a lumii cu Evanghelia lui Hristos. Începi să vezi oportunitățile, nu doar să te uiți la partea negativă, ci incepi să vezi partea aceasta negativă ca și oportunitate, nu ca pe ceva amenințător. Rugându-te lui Dumnezeu, El va începe să îți dea idei creative, iar mai apoi îți va da energia și puterea de a pune în practică ceea ce ai în minte.

Eu cred că Biserica de astăzi va birui. Cred că Biserica din România se ridică în capul oaselor și începe să se trezească. Eu cred într-o trezire fără precedent în România. Dumnezeu deja și-a ales oameni pe care îi folosește cu îndrăzneală și trezirea va veni prin ei sau prin altcineva. Dumnezeu are nevoie de orice vas care e disponibil. Atâta timp cât vasul stă cu gura în sus și acceptă să fie umplut de Dumnezeu, acel vas poate fi util. Dacă acel vas e cu gura în jos însă, poate sta în biserică, ploaia să vină și el să nu se umple.

Apelul meu pentru Mișcarea Evanghelică și pentru cei care înțeleg Biblia este ca, înflăcărați de Scriptură și de promisiunile ei, să ne trezim, să ne rugăm și să ne apucăm de treabă, înaintând cu Evanghelia în toate sferele societății. Fie ca Dumnezeu să ne ajute la aceasta!

Lucian Oniga este lider fondator al Organizatiei Peniel pentru tineri, si lider in cadrul Bisericii Sfanta Treime din Bistrita.