Duhul Sfânt, semnificație pentru neamuri și evrei

Duhul Sfânt, semnificație pentru neamuri și evrei

Scris în . Publicat în Israel.

În următoarele zile, evreii vor sărbători Șavuotul, iar creștinii vor sărbători Rusaliile.

O sărbătoare evreiască, celebrată în capitala lor, Ierusalim, cu sute de mii de evrei care înconjurau Templul evreiesc.

Acesta este un moment bun să ne amintim că iudaismul este la baza existenței creștinismului. Biserica nu poate exista fără Israel.

A fi creștini dintre neamuri înseamnă să fim „împreună-cetăţeni cu sfinţii, oameni din casa lui Dumnezeu” (Efeseni 2:19), o ramură sălbatică altoită în măslinul lui Dumnezeu, din care poporul evreu este ramura naturală (Romani 11).

Așa cum sugerează cuvântul „Cincizecime” (Cincizecime vine de la „al cincizecilea” din greacă), sărbătoarea evreiască Șavuot se celebrează în a cincizecea zi după Paștele evreiesc. Aceasta se mai numește „Sărbătoarea săptămânilor” și „Sărbătoarea celor 50 de zile” în tradiția rabinică.

Pe vremea Templului, era sărbătoarea în timpul căreia începea secerișul grâului și primele roade ale acestei recolte erau duse la Templu. Totodată, era comemorată și primirea Torei (Legii) de către Moise pe munte, după Exodul din Egipt. Pe scurt, o sărbătoare evreiască, celebrată în capitala lor, Ierusalim, cu sute de mii de evrei care înconjurau Templul evreiesc.

În acea zi de Șavuot = Cincizecime, Duhul Sfânt s-a pogorât asupra apostolilor și a altor ucenici ai lui Isus din Ierusalim, în timp ce aceștia celebrau sărbătoarea evreiască a săptămânilor, așa cum este relatat în Fapte 2.

Acea primă „zi a Cincizecimii” a fost o chestiune pur evreiască. Duhul Sfânt s-a pogorât peste evreii adunați la Ierusalim. Din câte știm, nu era nimeni dintre neamuri acolo.

Duhul lui Dumnezeu a fost revărsat peste poporul lui Israel și va fi revărsat din nou peste poporul lui Israel atunci când se va întoarce iarăși în țară, așa cum este promis în Zaharia 12.

Reîntregirea poporului evreu în țară este o dovadă sigură că Dumnezeu este credincios scopurilor și promisiunilor Sale declarate. El nu Își va abandona niciodată poporul, pe care l-a cunoscut dinainte și pe care îl iubește cu o dragoste veșnică.

Noi, neamurile, putem „să ne bucurăm împreună cu poporul Său” (Deuteronom 32:43 și Romani 15:10).

În zilele care urmează, fie ca Dumnezeul speranței să vă umple de multă bucurie și pace, având încredere în El, astfel încât să fiți plini de speranță, prin puterea Duhului Sfânt.

Sursa: articol de echipa editorială Israel & Christians Today, pentru Christians for Israel International

 

533 accesări

stiri din israel ultimele reclama

sidebar tvlive
sidebar revista
facebook alfa omega tv
App mobila

Aplicația mobilă

Descarcă aplicația mobilă „Alfa Omega TV” și fii la curent cu știri, recomandări și noutăți!

badge google play badge appstore

Alte informații

Canalul Alfa Omega TV poate fi recepționat gratuit via satelit: Eutelsat E16A, 16 grade Est, Frecventa – 12.717 Mhz, Polarizare Orizontală, Symbol rate - 7500 ks/s, FEC - 3/4, Codare - MPEG-4.
Alfa Omega TV Production deține 2 licențe de emisie TV pe satelit: canalele Alfa Omega TV și Alfa Omega TV Internațional. Alfa Omega TV editeaza, la fiecare doua luni, revista: "Alfa Omega TV Magazin".
SC Alfa Omega TV Production SRL, Str Aurel Pop nr. 8, Timisoara. Reprezentant legal și asociat unic: Pețan Tudor. Conducerea societății: Pețan Tudor: director general, coodonator programe; Pețan Mirela: director executiv; Mocofan Muguraș: director tehnic/dezvoltare.
Cod de conduită profesională

Organismul de reglementare sau de supraveghere competent este Consiliul National al Audiovizualului (CNA), cu sediul in Bd. Libertatii nr.14, sector 5, Bucuresti, tel: 40 (0)21 305 5350, email: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.

 Alfa Omega TV - E-mail: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea. | Tel.:+40 256 284913 | Fax:+40 256 284912

Alfaomega.tv folosește cookies. Info și setări: Politica Cookies. Politica confidențialitate.