Donează     Rugăciune       TV LIVE                 

crestinul si biserica 640Creștinul și Biserica - Biserica lui Hristos a fost chemată să iasă afară și să „facă ucenici.” dar de multe ori s-a dovedit pasivă și a pierdut contactul cu realitatea din jur. Există și biserici care au înțeles că mesajul dragostei lui Dumnezeu trebuie manifestat față de aproape în diverse moduri. Această secțiune discută despre Biserica vie spiritual și cu impact în societate, tratând și cum ar trebui să ne raportăm noi, ca și credincioși, la Biserică, atât ca instituție cât și ca comunitate de creștini.

Ekklesia - Biserica: O propunere radicală

Isus nu a spus: „Îmi voi zidi Templul” sau „Îmi voi zidi Sinagoga”, cele mai proeminente două instituții religioase evreiești de atunci. În schimb, El a ales o entitate laică dezvoltată mai întâi de greci când a spus: „Îmi voi zidi Ekklesia”. De ce? Răspunsul este fascinant, provocator și plin de putere.

În zilele noastre, când auzim cuvântul biserică, ne imaginăm de obicei o clădire solemnă cu o cruce deasupra, un amvon, cler, un cor, un lider de închinare și membri.

Nu subestimez astfel de noțiuni deoarece ele reflectă expresii familiare ale modului în care cei mai mulți creștini învață sau își practică astăzi credința. Cu toate acestea, în zilele când Isus a pășit pe acest pământ, Ekklesia, cuvântul grecesc tradus în limba română prin „biserică” (fiind și originea cuvântului „ecleziastic”, n.red.) - nu era religios în natură sau conotație. De fapt, în momentul în care a rostit prima dată cuvântul în Evanghelia lui Matei, Ekklesia era folosit timp de secole în imperiul grecesc și roman, referindu-se la o instituție laică activă în societate, în calitate guvernamentală.

Când Isus a ales cuvântul Ekklesia pentru a-Și prezenta „unealta răscumpărătoare”, nici unul dintre ucenicii Săi nu ar fi conceput că este un concept răscumpărător - după cum vom vedea mai târziu - de vreme ce ekklesia întrupa o întăritură străină. (Rețineți că atunci când folosesc termenul ekklesia cu e mic, mă refer la instituția seculară. Când folosesc litera mare, mă refer la Ekklesia lui Isus din Matei 16:18). Bineînțeles, termenul Ekklesia este prezent în traducerea Septuaginta (grecească) a Vechiului Testament pentru a descrie adunările religioase, dar modul în care Isus a folosit termenul se referă la versiunea grecească seculară. Deci, cum a evoluat această instituție seculară la care se referă Isus în instituția religioasă pe care o cunoaștem atât de bine astăzi? Și mai important, odată ce Ekklesia a devenit agentul lui Isus de răscumpărare, de ce și-a schimbat rolul pivot de stabilire a ritmul în societate, așa cum citim în Scripturi, în rolul aparent mai puțin relevant și mai aerian de astăzi?

O biserică diferită

Exemplele de biserică din Noul Testament sunt foarte diferite de noțiunea contemporană potrivit căreia biserica este un loc unde membrii merg de obicei o dată pe săptămână. În acea vreme, biserica s-a referit întotdeauna la oameni, nu la clădiri, și a fost alcătuită din indivizi care activau 24 de ore pe zi „acasă”, pretutindeni în cetate, ca agent al transformării, nu ca o instituție statică (Fapte 2:46; 5:42). Obiectivul său a fost transformarea oamenilor și a societății, în loc să acționeze ca o stație de transfer pentru sufletele mântuite care se îndreaptă spre cer.

De fapt, Biserica Noului Testament a fost atât de vibrantă și de expansivă încât a învins puternicele instituții politice și religioase determinate să îi pună capăt încă din fașă. Vitalitatea sa este atestată prin faptul că în doar câteva săptămâni a umplut Ierusalimul - orașul care l-a răstignit pe fondatorul ei - cu doctrina sa (vezi Faptele apostolilor 5:28), conducând mai multe mii de persoane să se alăture numărului deja existent de credincioși, prin publica mărturie că Isus a fost într-adevăr Fiul lui Dumnezeu.

Capacitatea sa de creștere a fost atât de dinamică încât la doi ani după ce Pavel a plantat Ekklesia în Efes „toți cei ce locuiau în Asia, iudei și greci, au auzit Cuvântul Domnului” (Faptele apostolilor 19: 10); lucrul acesta nu este ceva minor de vreme ce populația din acea regiune depășea un milion. Nu după mult timp, Pavel a putut să spună cu certitudine că „de la Ierusalim şi ţările dimprejur până la Iliric, am răspândit cu prisosinţă Evanghelia” (Romani 15:19). Vorbim o suprafață de aproximativ 480.000 de kilometri pătrați, ceea ce l-a determinat pe Pavel să-și îndrepte privirea evanghelistică asupra Spaniei, un loc care se afla la 5.700 de kilometri depărtare de Ierusalim, locul de naștere al creștinismului (vezi versetele 18-24).

Ceea ce face acest lucru uimitor de remarcabil este că Ekklesia lui Isus a realizat toate acestea fără sprijin militar sau guvernamental. În schimb, a fost o masivă mișcare a oamenilor, care a înghițit victorios regiune după regiune, ca alternativă la starea de fapt a lucrurilor.

Amploarea extinderii Bisericii într-un timp relativ scurt este greu de imaginat și nici nu putem concepe acest lucru ca fiind o normă în mediul nostru contemporan, deoarece aceste lucruri s-au realizat fără seminarii, campusuri, personal cu normă întreagă sau slujitori profesioniști. Ba mai mult, cu excepția unor epistole care circulau pe plan regional, oamenii aceștia nu aveau epistolele Noului Testament și aveau doar ocazional acces la scrierile Vechiului Testament. Cu toate acestea, totul a fost atât de sănătos și de puternic încât, mai degrabă decât să fie un subiect pe agenda altcuiva, Ekklesia era aceea care dădea tonul.

O binevenită revenire la realitate

Aceste observații cer întrebări suplimentare: Unde este influența Bisericii astăzi în contextul revoltelor sociale, economice, politice și morale care provoacă dezastru în lume? Și cum se face în raport cu punctul culminant victorios pe care îl descrie Apocalipsa 21:24-27, unde cu liderii ei în frunte, o procesiune de națiuni mântuite - nu doar oameni mântuiți - își va aduce onoarea și cinstea ca un cadou de nuntă pentru Isus? Având în vedere toate acestea, cred că este atât corect, cât și necesar să recunoaștem că ceva lipsește sau ne-a scăpat din vedere. Dacă da, ce este acest lucru?

Nu disprețuiesc și nici nu intenționez să desființez Biserica așa cum o știm astăzi. Slujitorii sunt printre cei mai devotați și mai credincioși oameni de pe pământ, ei sunt cei ale căror vieți sunt dedicate ajutorării săptămânal celorlalți. Eu unul sunt dedicat fără rezerve Bisericii așa cum este ea, atât ca membru credincios, cât și ca lider. De aceea, nimeni nu poate să se alăture echipei noastre de slujire decât dacă este membru cu drepturi depline într-o biserică locală. Nu voi denatura sau descalifica Biserica, dar aș dori să subliniez în mod constructiv că, pentru a îndeplini misiunea încredințată de Isus, ea trebuie să recupereze ceea ce a funcționat atât de bine în trecut pentru a fi aplicat astăzi.

De aceea, în locul cuvântului Biserică, împreună cu conotațiile sale religioase și tradiționale bogate, l-am ales pe cel folosit în manuscrisele originale - Ekklesia - pentru această călătorie înspre redescoperirea semnificației și funcției entității despre care Isus a spus că va birui Porțile Hadesului și va face ca nu numai indivizii să fie mântuiți, ci și națiunile și liderii lor. Mai mult, în loc să-l scriu eclesia, am folosit în mod deliberat Ekklesia, deoarece majoritatea cititorilor au precăderea de a asocia ortografia anterioară cu eclezial, cuvânt folosit pentru a descrie activități religioase tradiționale.

Tăcerea intrigantă a lui Isus în ceea ce privește Biserica

S-ar presupune că în timpul anilor de slujire publică, Isus ar fi petrecut timp considerabil învățându-i pe alții despre Biserică, în special despre natura sa, și despre cum să plantezi și să crești una. Pregătiți-vă să fiți surprinși, pentru că, în ceea ce privește cele patru evanghelii, Isus a folosit doar de trei ori cuvântul tradus prin „biserică” în Biblia noastră (vezi Matei 16:18; 18:17). Doar atât avem relatat, în evanghelii, cu privire la învățătura Sa pe marginea acestui subiect.

Majoritatea liderilor creștini, inclusiv eu, recunosc rolul cheie jucat de plantarea bisericilor atunci când vine vorba despre împlinirea Marii Trimiteri. Este surprinzător că în Scripturi nu există totuși nici o poruncă și nici instrucțiuni despre cum să plantăm o biserică. Aceasta nu înseamnă că nu au fost plantate biserici, deoarece în vremurile Noului Testament ele au existat în întreaga lume cunoscută. Nici nu ar putea însemna că Biserica nu este esențială, deoarece Pavel a descris-o ca fiind „Casa lui Dumnezeu... Stâlpul și Temelia adevărului” (1 Timotei 3:15). Mai mult, după ce a plantat câteva biserici, i-a învățat pe ceilalți cum să le guverneze. Rămâne totuși o întrebare: de ce a vorbit atât de puțin Isus despre Biserică și de ce nici El, nici ucenicii Săi nu au lăsat instrucțiuni specifice despre cum se plantează o biserică?

Modul în care bătrânii bisericii au fost aleși și numiți în vremurile biblice ne provoacă și mai mult. Astăzi, noi considerăm epistole precum cele scrise filipenilor și tesalonicenilor drept cherestea de calitate din care să meșterim mobilierul teologic al Bisericii. Pavel însă, cel care a plantat acele biserici, a petrecut mai puțin de o săptămână în Filipi și mai puțin de trei săptămâni în Tesalonic. Cu toate acestea, până în momentul în care a părăsit orașul, el a înființat biserici dinamice în ambele orașe și a rânduit o conducere locală capabilă.

În zilele noastre suntem foarte meticuloși în ceea ce privește plantarea unei biserici, ba chiar mai atenți la numirea bătrânilor, încât procesul durează, de obicei, câțiva ani. Nu am nici o obiecție față de acest lucru deoarece într-un pasaj care se ocupă de guvernarea Bisericii, Pavel ne-a avertizat spunând: „Să nu-ți pui mâinile peste nimeni cu grabă” (1 Timotei 5:22). Este adevărat însă nu numai faptul că acest plantator de biserici a fost capabil de o asemenea activitate și să o încununeze cu o conducere competentă într-un timp mult mai scurt decât ne este necesar astăzi, ci și că acele adunări aflate sub supravegherea liderilor locali au devenit modele pentru noi.

Acest contrast provocator între ceea ce a făcut Pavel atât de bine și ceea ce încercăm să emulăm cu mult mai puțin succes ridică o altă întrebare: Ce fel de biserici a plantat Pavel? Răspunsul l-am găsit în rădăcinile seculare ale Bisericii, ceea ce a deschis ușa pentru a vedea, într-un mod neașteptat, ceea ce a avut în minte Isus atunci când a prezentat Ekklesia. De fapt, am fost surprins să descopăr că intenția Sa de-a lungul timpului a fost să coopteze un concept secular existent și să-l impregneze cu ADN-ul Împărăției Sale.

Înțelegerea rădăcinilor și a funcției ekklesiei seculare - care a precedat utilizarea termenului de către Isus - este crucială în redescoperirea planului original pentru Biserică

Geneza Ekklesiei

În vremea nașterii lui Isus și de-a lungul întregii Sale vieți, în Israel au existat trei instituții principale: Templul, sinagoga și ekklesia. În general se presupune că toate cele trei erau organisme religioase, însă doar Templul și sinagoga se potriveau acestei descrieri. Ekklesia nu era nicidecum religioasă de vreme ce a fost înființată, de la început, ca o adunare de cetățeni aflați la conducere, în cadrul democrației moderne, pentru a guverna orașele-stat. Era formată din bărbați peste vârsta de optsprezece ani și care au finalizat doi ani de serviciu militar; practic, aceștia erau cetățeni devotați orașului-stat din toată inima.

Într-un sens mai larg, ekklesia a devenit un termen care denota o adunare de cetățeni strânși la nevoie. Atunci când romanii, o nație pentru care ierarhiile erau importante, au înlocuit grecii pe scena imperială, aceștia au asimilat și conceptul de ekklesia. Astfel, în vremea lui Isus, oamenii înțelegeau ekklesia ca fiind atât instituția seculară, cât și sistemul guvernamental pe care îl reprezenta.

Descoperim exemplul unei ekklesia elenistă în cartea Faptele apostolilor atunci când asociații lui Pavel, Gaiu și Aristarh, sunt târâți în piața din Efes (colonie romană) ca răspuns la o plângere depusă de ghilda argintarilor locali. Cuvântul care este tradus prin adunare în acest caz, este același care în alte locuri din Noul Testament este tradus prin biserică (vezi Faptele apostolilor 19:32, 39). Aici, ekklesia se referă de două ori la adunare, la mulțime, și în a treia instanță la curtea în sine, arătându-ne că termenul a fost utilizat pentru a descrie un grup de oameni reunit pentru a se ocupa de chestiuni de guvernare. De fapt, în momentul în care logofătul „a dat drumul adunării [ekklesiei]” pe motive de ilegalitate (Faptele apostolilor 19:41), același substantiv tradus prin adunare în acest verset este tradus prin biserică în alte 112 locuri din Noul Testament. Acest model de adunare este cel ales de Isus pentru a-l aplica la nivel conceptual, după cum vom vedea mai departe.

Este foarte important să observăm că Isus nu a spus: „Îmi voi zidi Templul” sau „Îmi voi zidi Sinagoga”, cele mai proeminente două instituții religioase evreiești de atunci. Dacă ar fi gândit astfel ar fi putut spune: „Voi restaura și chiar voi depăși slava din trecut a Templului astfel încât mai-marii națiunilor vor călători la Ierusalim, asemenea reginei din Șeba, până când fiecare lider își pleacă genunchiul înaintea Dumnezeului care Își primește închinarea acolo”. Ar fi putut spune și „Îmi voi zidi propria rețea de sinagogi pentru a răspândi evanghelia în fiecare națiune”. Sinagoga era locul religios în care se întâlneau evreii de Sabat pentru a citi Scriptura și pentru a se ruga. Asemenea Templului, o clădire era esențială funcționării sinagogii.

Când a venit momentul să-și inaugureze metoda prin care va aduce transformarea în lume, Isus nu a ales-o pe niciuna dintre cele două. A anunțat că-Și va zidi Ekklesia - alegând un termen care, în Imperiul Roman în general, dar și în Israelul ocupat, descria o instituție guvernamentală.

Dumnezeu nu a dat la o parte tot ceea ce se petrecea în Templu sau în sinagogă, ci a încorporat în Ekklesia componente semnificative din ambele instituții. Din ceea ce privește Templul, el a păstrat prezența lui Dumnezeu care locuia acolo, iar din sinagogă a păstrat rolul central al Scripturii și părtășia membrilor săi.

Însă Ekklesia diferă de sinagogă și de Templu din perspectiva componenței, a localizării și a mobilității sale. Templul și sinagoga erau instituții statice, funcționale în interiorul unor clădiri în care membrii trebuiau să intre la diverse evenimente, iar Ekklesia era o mișcare mobilă lipsită de clădiri al cărei scop era funcționarea non-stop pe arena publică astfel încât să aibă un impact peste orice și oricine.

Conventus: Un aspect fascinant!

Versiunile grecești și romane ale ekklesiei au apărut în diverse forme și culori, fiecare fiind relevante subiectului nostru. Merită observat un format specific: Conventus Civium Romanorum sau, pe scurt, conventus. Sir William Ramsay spune că în momentul în care un grup de cetățeni romani, fie doi sau trei doar, se forma oriunde în lume, constituia un conventus ca expresie locală a Romei. Chiar dacă geografia îi separa de capitala imperiului și de împărat, strângerea lor împreună ca cetățeni aducea în mijlocul lor puterea și prezența Romei. La nivel micro, aceasta era ekklesia romană.

Vedem acest lucru în Faptele apostolilor 16 când magistrații romani s-au panicat în momentul în care au realizat să au bătut și au întemnițat un concetățean (Pavel) în lipsa unui proces de care aveau parte romanii. Mai târziu, un alt centurion și comandantul său și-au manifestat o preocupare asemănătoare când au aflat că Pavel, pe care urmau să-l pedepsească, era și el cetățean roman (vezi Faptele apostolilor 22:24–29). Evident, în momentul în care doi sau mai mulți cetățeni romani se conectau, legile (și protecția împăratului) erau de partea lor.

Acest aspect este relevant în discuția noastră deoarece în Matei 18, după ce este descrisă autoritatea încredințată ucenicilor, ca Ekklesia, de a lega și dezlega astfel încât voia lui Dumnezeu să se împlinească pe pământ, Isus a spus că acest lucru este posibil deoarece „acolo unde sunt doi sau trei adunați în Numele Meu, sunt și Eu în mijlocul lor.” (versetul 20) Vedem aceeași legătură dintre conventus și împărat. Isus Și-a încredințat autoritatea Ekklesiei în aceeași manieră, dar la o altă dimensiune în momentul în care a stipulat că „orice vei lega pe pământ va fi legat în ceruri, și orice vei dezlega pe pământ va fi dezlegat în ceruri.” (Matei 16:18-19)

Alegând modelul ekklesiei în detrimentul Templului sau al sinagogii, Isus a optat pentru o modalitate de succes la scară largă - nu doar în Israel, unde El a slujit, ci și în societățile păgâne unde urma să-Și trimită ucenicii. Obiectivul Său principal nu a fost să reproducă sau să extindă instituțiile religioase. El era interesat să vadă națiunile ucenicizate prin faptul că este introdusă drojdia Împărăției Sale în fiecare fibră socială, prin intermediul ucenicilor săi.

Din momentul în care înțelegem că Isus a ales un concept familiar ucenicilor și contemporanilor Săi, de pe scena seculară, vom vedea și de ce nu prea a vorbit despre acest lucru: Nu era nevoie să explice ceea ce toată lumea cunoștea deja. Nu mai era nevoie să vorbești despre ceva ce era evident. Pentru cetățenii Imperiului Roman, inclusiv pentru Israel, ekklesia era un concept familiar după cum parlamentul este familiar celor care trăiesc în democrații sau echipa de management celor care sunt angajați într-o corporație. Nu era necesar ca Isus, sau autorii Noul Testament de mai târziu, să descrie audiențelor ceea ce deja era cunoscut drept o instituție care lua decizii cu impact în societate.

De cealaltă parte, era esențial ca Isus să vorbească pe larg despre Împărăția lui Dumnezeu sau despre echivalentul său, Împărăția cerurilor, ca fiind noul factor introdus în ecuație; a vorbit astfel despre Împărăție în mai mult de o sută de instanțe.

Transformarea meselor în amvoane

Creșterea accelerată a Ekklesiei în Noul Testament a fost posibilă deoarece Isus a continuat tradițiile sociale deja existente și anume mâncatul împreună. Regăsim acest lucru în prima descriere a adunării (Ekklesia) ucenicilor Săi imediat după Cincizecime când „stăruiau în învățătura apostolilor, în legătura frățească, în frângerea pâinii [mâncare] și în rugăciuni” (Faptele apostolilor 2:42, subliniere adăugată). Acest lucru nu se întâmpla doar o singură dată, nici nu era ceva sporadic de vreme ce unul dintre cele mai întâlnite exemple bisericești în Noul Testament are de-a face cu credincioșii care mănâncă împreună, acțiune căreia se adaugă învățătura apostolilor - pentru a învăța și a asculta voia lui Dumnezeu - și care transforma simpla masă luată împreună într-o adunare. Acele momente în care oamenii mâncau împreună erau deschise oricui (spre diferență de Templu sau sinagogă), inserând astfel Ekkelsia în viața zilnică, seculară, în loc să o izoleze de aceasta.

Prin faptul că și-a așezat Ekklesia pe principiile sociale deja existente (orele de masă), Isus a schimbat masa în amvon și casele în săli de adunare în care străinii erau bineveniți, transformându-i în candidați pentru evanghelizare. Nu este de mirare că dușmanii ucenicilor Săi i-au acuzat, la câteva săptămâni după Cincizecime, că „ați umplut Ierusalimul cu învățătura voastră” (Faptele apostolilor 5:28). Acest lucru nu se datora faptului că întregul Ierusalim încerca să participe la un serviciu bisericesc, și Ekklesia pătrunsese atât de adânc în oraș încât oamenii își scoteau bolnavii pe stradă așteptând ca umbra lui Petru să-i vindece, ceea ce a transformat Ierusalimul într-un campus pentru Ekklesia (vezi Faptele apostolilor 5:15-16).

Acest lucru a fost posibil deoarece Isus nu a redus adunarea ucenicilor Săi la spațiul unei clădiri și nici nu i-a supus unui program rigid de întâlniri centralizate. Oamenii erau cei care formau Ekklesia (oricând și oriunde doi sau trei erau adunați, având parte de prezența Lui manifestată printre ei). În al doilea rând, Ekklesia lui Isus nu era un recipient steril, bine curățat, în care ucenicii să izoleze convertiții pescuiți dintr-o mare turbulentă și sortită pieirii, în așteptarea unui frigider care să-i ducă într-un port ceresc pentru a fi procesați. În loc de aceasta, Ekklesia Sa, fie în forma embrionară de conventus sau în alta mai cuprinzătoare, a fost destinată să fie un instrument care să injecteze drojdia Împărăției lui Dumnezeu în aluatul societății astfel încât indivizii, orașele și chiar națiunile să fie ucenicizate (vezi Faptele apostolilor 1:8; 5:28; 19:10; Romani 15:22-24; Apocalipsa 21:24-25).

După cum Roma își făcea simțită prezența, puterea și cultura până la marginile împărăției, Isus și-a modelat Ekklesia pentru a-Și face cunoscută prezența, puterea și cultura, dar cu un aspect revoluționar deosebit: avea autoritate să emită legi atât în domeniul vizibil, cât și în cel invizibil, astfel încât Porțile Hadesului să nu biruiască.04

Inima fiecărui strigăt după trezire este întotdeauna o tânjire profundă de a descoperi acea Ekklesia maiestuoasă, puternică, așa cum a rânduit-o Isus, liberă de orice constrângere sau barieră și care dă pe dinafară de putere. Aceasta este călătoria în care ne aflăm. Permiteți-mi să vă împărtășesc mai departe unde ne aflăm acum și modul în care am ajuns aici.

Material extras din primul capitol al cărții Ekklesia de Ed Silvoso. 

Comandă această carte, având prețul de 30 de lei, de la librăria Alfa Omega, tel: 0256.284.913, email: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.  sau site: alfaomega.tv/librarie

Etichete: crestinism, biserica, istorie, reforma, Crestinul si Biserica, Ekklesia

Alfa Omega TVSusține publicarea materialelor creștine

Dacă v-a plăcut acest articol și doriți să citiți mai multe articole de acest gen, dați click aici pentru a afla despre modalitățile prin care ne puteți ajuta. Dorim să ajungem la cât mai mulți oameni cu mesajul Evangheliei, dar nu putem face aceasta fără ajutorul vostru! Ajutați-ne financiar să continuăm!

Secțiunea - Istoria creștinismului

istoriacrestinismului

Istoria creștinismului - Această mică secțiune de istorie a creștinismului acoperă perioada de la răstignirea lui Hristos până în zilele noastre, structurată pe 6 părți. Istoria e prezentată succint, oferind frânturi din marile evenimente ce au marcat evoluția creștinismului de-a lungul timpului, cu scopul de a vă stimula curiozitatea mai departe. Sunt de asemenea schițate portretele marilor personalități care au influențat creștinismul și au modelat astfel istoria întregii lumi. Vezi aici toate părțile

Alte informatii

Canalul Alfa Omega TV poate fi receptionat gratuit via satelit: Eutelsat E16A, 16 grade Est, Frecventa – 12.717 Mhz, Polarizare Orizontală, Symbol rate - 7500 ks/s, FEC - 3/4, Codare - MPEG-4. Alfa Omega TV Production detine 2 licente de emisie TV pe satelit: canalele Alfa Omega TV si Alfa Omega TV International. SC Alfa Omega TV Production SRL, Str Aurel Pop nr. 8, Timisoara. Reprezentant legal si asociat unic: Petan Tudor. Conducerea societatii: Petan Tudor: director general, coodonator programe; Petan Mirela: director executiv; Mocofan Muguras: director tehnic/dezvoltare.  Cod de conduita profesionala

x

Abonează-te la revista gratuită, la newsletterul nostru email sau la punctele de rugăciune lunare, durează doar câteva secunde.  Abonare

Rugaciune Ai o problemă și ai nevoie de ajutor în rugăciune? Suntem aici pentru tine, te putem sprijini, ne rugăm împreună cu tine! Scrie-ne!

Alfaomega.tv folosește cookies. Info și setări: Politica Cookies. Politica confidențialitate.