Cum ai caracteriza, sintetic, perioada pe care o traversăm? 

Dincolo de pandemia care ne afectează pe toți, trăim în plină cultură a confuziei. Altfel spus, traversăm o deplină perioadă de post-adevăr. Suntem împărțiți pe preferințe. Preferințele doctrinare, politice, ideologice par mult mai seducătoare decât adevărul. Adevărul ar trebui să fie nemilos cu preferințele noastre, dar se pare că am hotărât să-l îngropăm. Așa că ce are de suferit este chiar gândirea critică. Buna judecată. Oamenii se dedică total propriilor gusturi și orice dialog se poartă de pe marginea confirmării propriilor prejudecăți. 

Perioada pandemiei de COVID-19 poate fi caracterizată ca una de șoc, de frustrări, necaz și încercări. A fost o pandemie neanunțată care a șocat întreaga omenire, a provocat teamă și dezamăgiri, o perioadă de necaz pentru unii care au pierdut pe cineva drag în familie sau au pierdut locul de muncă. A fost o perioadă grea pentru toți, pe plan personal, bisericesc, dar și în societate.

COVID - Experiența personală

Am avut o experiență ca familie, dar și cu familia din biserică pe care am asistat-o ca păstor. Acolo am fost infectat (cu COVID, n.red.). Am avut și această experiență, ca sora din acea familie să plece acasă la Domnul, dar și mama-soacră să ajungă și ea infectată în spital. La vârsta de 83 de ani, Domnul a chemat-o acasă. 

Țara în care ne-am născut ne dă dreptul de a fi cetățeni ai ei. Când ne naștem din nou. Dumnezeu ne face onoarea de a fi cetățeni în Împărăția Cerului. În societatea în care ne aflăm, ne bucurăm de privilegiile pe care le avem, dar să nu uităm de responsabilități. La fel, în Împărăția lui Dumnezeu primim drepturi, dar și responsabilități pe care trebuie să le îndeplinim. Atât timp cât cele două coexistă fără să existe fricțiuni, nu avem dileme morale. Dar, dacă societatea impune reguli care contravin principiilor divine, trebuie „să ascultăm mai mult de Dumnezeu decât de oameni”.

În anii ‘90, România cunoștea un interes crescut de spiritualitate creștină. Această etapă, în care s-au născut multe biserici și lucrări creștine de mare impact, s-a stins gradual. Motivele sunt multiple: secularizarea, materialismul, deschiderea spre alte religii sau idei datorată circulației libere în UE și avansului tehnologiei, problemele slujitorilor Bisericii; o viață spirituală creștină neconvingătoare.

Isus nu a spus: „Îmi voi zidi Templul” sau „Îmi voi zidi Sinagoga”, cele mai proeminente două instituții religioase evreiești de atunci. În schimb, El a ales o entitate laică dezvoltată mai întâi de greci când a spus: „Îmi voi zidi Ekklesia”. De ce? Răspunsul este fascinant, provocator și plin de putere.

Subiecte: De ce este importanta ucenicizarea? Semnificatia cuvantului „talmidim”; Care este esenta ucenicizarii? Etapele procesului de ucenicizare; De ce este important sa punem intrebari? Metoda Talmidim Flow. Invitat: Paul Clayton Gibbs (Fondator, Miscarea Pais, Anglia)

 Atunci când Evanghelia Împărăției este crezută, aplicată și manifestată, ea înlătură efectele firii în noi. În Efeseni 2 și în Coloseni, este scris că Dumnezeu a depărtat zidul și ne-a adus împreună, nu mai suntem iudeu sau grec, femeie sau bărbat, ci suntem ca o familie.

Biserica - locul unde totul pare prea complicat și un fel de fast-food filozofic, dar locul unde, cumva, un adolescent semi-bipolar ca mine era atras de simplitatea unor membri din biserică, persoane care iubesc și încurajează simplu, dar nu judecă așa de simplu...

La începutul anului 2019, mă întrebam, ca pastor, care e nivelul spiritual al membrilor din biserica pe care o păstoresc. Mi-am dat seama că pot avea unele percepții, după consiliere, dar nu există o perspectivă largă asupra fenomenului. Vrem să ducem Evanghelia în societate, dar o ducem cu resursele umane pe care le avem, iar fiecare om are nivelul său de spiritualitate.

Sunt pastor din 1974, de la vârsta de 27 de ani. Am început să slujesc ca pastor în California. După câțiva ani de slujire, am ajuns foarte dezamăgit din cauza lucrării din biserică, pentru că nu câștigam suflete pentru Isus. Ne mulțumeam cu întâlnirile minunate din biserică, cu muzica excepțională. Ne vizitau multe persoane, dar nu ajungeam la cei care aveau nevoie de ajutor. 

Când ne gândim la nevoia de schimbare a Bisericii, în felul în care se raportează la societate și echipează oamenii în a trăi în fiecare zi în societate, e nevoie să gândim nu în termeni de sertare, ci holistic.

Privind la felul în care merg lucrurile în creștinismul evanghelic (dar nu numai), îmi pare imposibil de evitat constatarea că funcționăm într-o paradigmă pregnant administrativă. Poate că acesta e și unul dintre motivele pentru care viața noastră, ce are un parcurs prea puțin… administrativ, se armonizează adesea dificil, cu opinteli și sforțări, cu o credință standardizată și birocratizată.

7 publicaţii difuzate în mai mult de 13 miloane de exemplare, 44 de cărţi într-un tiraj total de peste 550 de mii de exemplare, precum şi sute de mii de suflete cuprinse în mişcarea „Oastea Domnului” de renaştere spirituală din Biserica Ortodoxă, sunt câteva repere ale activităţii impresionante desfăşurate de preotul Iosif Trifa între anii 1922-1938. La o populaţie de 15 miloane de locuitori ai României acelei epoci, activitatea sa rămâne cea mai amplă lucrare misionară a ortodoxiei româneşti din veacul trecut.

De mai multe luni auzim spunându-se încontinuu „nu va mai fi cum a fost”, că vor exista schimbări. Noi, ca lideri creștini care slujim Bisericii lui Hristos, ne punem întrebări care sunt schimbările care ar trebui făcute în Biserica din România. Ca să putem vorbi despre aceste schimbări și pentru a le face, cred că este important să ne referim la lecțiile pe care le-am învățat în această perioadă de distanțare socială, voi face referire la trei din ele.

Trăim vremuri interesante. Totul a fost dat peste cap, am fost nevoiți să reevaluăm tot ce făceam, ținând cont de noile realități. Pentru mulți, pandemia a adus durere și pierdere. Pentru alții, resetarea cauzată de pandemie a fost benefică, o ocazie să ne reconsiderăm prioritățile, starea spirituală, relațiile cu cei dragi. Și cu toții resimțim nesiguranța cu privire la viitor. 

Acest virus fie a fost trimis de Dumnezeu, fie a fost permis de El. Dumnezeu e pe tron, nimic nu se întâmplă fără voia Lui, fie cea directivă sau cea permisivă.

Situația în care ne aflăm – generată de Coronavirus – este una de criză, truism evident, dar așa o percepem, așa o trăim. Și această criză îngrijorează, sperie, îngrozește chiar. Reacții normale, inevitabile, deloc condamnabile la urma urmei. Natura noastră umană ia act de noutatea înfricoșătoare a unei realități.

Dacă în anii comunismului, cultele și comunitățile evanghelice erau orientate spre interior, cu minime legături cu societatea și probleme ei, deceniile ulterioare au fost caracterizate, în opinia mea, de un comportament preponderent reactiv față de problemele ivite, atât la nivel instituțional, cât și la nivelul poporului credincios al mișcării evanghelice – iar asta atunci când s-a coagulat cât de cât o reacție.

În cadrul acestui program, cu tema „Planul Domnului cu națiunile”, au fost discutate următoarele subiecte: Cum influențiază mass media națiunile în ziua de azi? De ce este Dumnezeu preocupat de fiecare națiune în parte?  Ce înseamnă întărirea unei prorocii? De ce este important să studiem și să înțelegem legămintele lui Dumnezeu? Cine este responsabil pentru „aliyah"?  Cum ne putem alinia la planul pe care Dumnezeu îl are cu națiunile? De ce țările europene nu susțin Israelul? Cum ar trebui să ne rugăm pentru situația din Marea Britanie?

Importanța slujirii de vindecare și eliberare

Când omul e bolnav, când îi sunt virusate anumite domenii ale vieții, el nu poate funcționa plenar. De aceea, Biserica trebuie să fie și un spital, și o școală, și o oștire.

Teologia liberală

Să ne ducem înapoi pe la 1750, când a început mișcarea modernistă, enciclopedismul francez. Pe vremea aceea, s-au descoperit legile științifice privind funcționarea lumii, iar lumea a început să fie privită ca un mecanism uriaș care se bazează pe legi fixe.

Unul dintre cele mai frapante aspecte ale contextului socioreligios din Europa este procentul ridicat al așa-zișilor creștini nominali. Sunt oameni afiliați unei biserici și/sau care se identifică drept „creștini” în sondaje. Însă merg la biserică numai ocazional sau niciodată, și majoritatea dintre ei nu cred într-un Dumnezeu personal, fără a mai vorbi de credința în Isus Hristos drept unicul Mântuitor al omenirii.

Stric buna rânduială a unui text argumentativ și încep cu concluzia, ca să scurtez suferința celor care preferă să știe de la început, fără suspans, despre ce vorbim. După care voi detalia cum am ajuns la ea sau care sunt elementele care converg într-acolo. De asemenea, planul este și să explorez câteva dintre consecințele ce decurg din această evoluție a lucrurilor. Concluzia e următoarea: modelul actual al liderului de tribună este pe moarte. Își trăiește ultimele zvâcniri într-o agonie prelungită, neobservată însă din pricina...

„Un semn clasic că delegi prea puțin [sau deloc] este că muncești peste program și te crezi de neînlocuit, în timp ce ceilalți nu sunt entuziasmați de munca lor, făcând doar strictul necesar.” Carol Walker

Dacă după revoluție, încrederea românilor în Biserică era pe la 95%, în 2019 ea a scăzut la 50-55% (sondaje IMAS și INSCOP). E o cădere abruptă, în nici 30 de ani!

Invitat: Paul Clayton Gibbs (Fondator, Miscarea Pais, Anglia). Subiecte: Ce este si cu ce se ocupa Miscarea Pais? Rolul Bisericii in cadrul Miscarii Pais. Procedura de initiere a Proiectului Pais. Cum abordam faptul ca oamenii au ajuns sa iubeasca Biserica mai mult decat pe Dumnezeu? Care este insemnatatea cuvantului „pais”? Chemarea Miscarii Pais este de a oferi resurse atat profesorilor din scoli cat si pastorilor din biserici in scopul ucenicizarii (mypais.com) Secvente din filmul „Spirit de pionierat” difuzat pe Alfa Omega TV 

Starea Bisericii, ilustrată în Scriptură de biserica din Laodiceea, cea pentru care Domnul are cuvinte foarte grele, reflectă starea actuală a Trupului lui Hristos din România și probabil și din alte zone. Și cu toate acestea, paradoxal, se pare că Dumnezeu deschide pentru această Biserică sezonul marelui seceriș. Da, înainte de revenirea Lui, suntem parte dintr-un mare și ultim seceriș. 

Într-o zi, am fost răpit de pe stradă de către comuniști și nu mi-am văzut copiii timp de 14 ani. Ca mii de creștini din România sovietică, delictul meu era că mărturisisem public că Hristos era Mântuitor. Am fost pastor luteran în România. Ani de zile, am condus o lucrare misionară secretă în rândul soldaților ruși care ne furaseră țara.